Fostul membru al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Constantin Zotta, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că a fost audiat ca martor de Direcția Națională Anticorupție (DNA) în dosarul de corupție al fostului președinte al CCA, Vasile Avram.
„Astăzi am fost audiat de DNA timp de zece minute. A fost ceva scurt pentru că am fost audiat în calitate de martor. Am lucrat în cadrul CCA și m-au întrebat cum funcționează comisia. A fost ceva normal, cum probabil că vor mai fi chemați și alți membri ai comisiei în calitate de martori”, a spus Zotta.
Timp de un an, Constantin Zotta a fost membru al CCA și ofițer național pentru dezvoltarea arbitrajului în România în relația pentru convenția UEFA pentru arbitri. Din 4 iulie, Zotta ocupă funcția de președinte executiv al grupării FC Vaslui.
Fostul șef al CCA Vasile Avram și omul de afaceri Sorin Țerbea au fost arestați preventiv în 25 septembrie, într-un dosar în care sunt acuzați de luare și, respectiv, dare de mită.
Potrivit DNA, în 21 mai 2011, Vasile Avram, supervizor la meciul FCM Târgu Mureș – Universitatea Cluj, din ultima etapă a campionatului trecut, ar fi primit de la Țerbea, prin intermediari, suma de 19.000 de euro, în scopul delegării unor arbitri agreați de formația mureșană în sezonul 2011/2012.
Procurorii mai notează că, în aceeași împrejurare și în același scop, Vasile Avram a beneficiat de transport gratuit cu elicopterul pe ruta București-Tîrgu-Mureș și retur, „folos oferit de Țerbea Sorin Ioan”.
În 28 septembrie, procurorii anticorupție l-au pus sub învinuire pe Vasile Avram într-un nou dosar în care este acuzat alături de avocații săi Adrian Penciu și Alexandru Șerban pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv instigare la această faptă și favorizarea infractorului.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER